Feudalismul, dreptul la pământ si la privilegii in schimbul supunerii fata de stăpân si asigurarea unor servicii militare, a prins rădăcini in Europa in Evul Mediu.

La sfârșitul sec. IX, sistemul de guvernământ al împăratului francilor Carol cel Mare, bazat in mare pe cel al Imperiului Roman, s-a dezintegrat sub presiunea incursiunilor vikingilor in vest si a ungurilor in est. Vidul a fost umplut de o nouă orânduire socială bazată pe posesiunea de pământ, un sistem care a ajuns sa fie cunoscut ca feudalism.

Harold al Angliei îi jura credința ducelui Wilhelm într-o scena reprezentata pe tapiseria de la Bayeux.

Termenul “feudalism” a fost inventa de victorieni in sec. XIX. Provine din cuvântul latin feudum, “feudă”, sau o bucată de pământ deținută in schimbul unor servicii, adesea militare. Stăpânul feudei era de obicei un nobil, însa feudalismul a însemnat mai mult decât sistemul stăpânirii de pământ.
Supunerea unui deținător de feudă (sau vasal) era tot atât de importantă. Această obligație de loialitate se exprima prin jurământul de recunoaștere a vasalității (sau omagiu). La început se oferea un bulgare de pământ ca simbol al daniei de pământ de către stăpânul feudei.
Mai târziu, in 1127, când contele William Clito de Flandra si-a primit pentru întâia oara vasalii, ceremonia era compusa din trei părți. Ii cerea fiecărui vasal in parte sa confirme ca dorea fără rezerve sa devine omul sau; după răspunsul “vreau”, își strângeau mâinile si se sărutau. Vasalul își depunea apoi jurământul de credința cu cuvintele “Ma leg sa port credința contelui William si sa fiu statornic in supunerea mea fata de el împotriva oricărei alte persoane, cu buna-credința si fără înșelăciune”. In sfârșit, jura pe sfintele moaște. O scenă reprezentativă pe tapiseria de la Bayeux îl arată pe contele Harold Godwinson (viitorul rege Harold al Angliei), în picioare între două cutii cu moaște puse pe altare, cu o mâna pe fiecare din ele, pronunțând un astfel de jurământ solemn fată de ducele Wilhelm al Normandiei.

Castelul uni senior si iobagii care munceau din greu.

Fieful sau feuda nu era doar o bucata de pământ dată in proprietate: o dată cu ea veneau si țăranii care trăiau acolo, precum si dreptul de a tine adunări de judecata si de a pronunța sentințe. Faptul acesta le conferea stăpânilor feudali un control social imens, dispunând de autoritate asupra vieții personale a celor care trăiau pe domeniul lor atât la oraș, cât si la tară. Ei controlau căsătoriile și mișcarea șerbilor și puteau strânge dijme de la noii arendași. O lege engleza de la începutul sec. XII stipula: “Fiecare stăpân poate soma un om de pe pământul lui sa se prezinte pentru a fi judecat in curtea sa; si chiar daca omul trăiește pe o feuda foarte îndepărtata… va trebui sa se prezinte… daca stăpânul sau îl somează să vină.”
Fiecare vasal putea da părți din feuda lui altora (subvasali) si acestea la rândul lor puteau face danii propriilor subvasali sau iobagi. Europa medievala poate fi imaginata ca o piramidă, cu straturi de subvasali, cu alți vasali deasupra lor, si cu regele in vârf.
LOIALITATI IMPARTITE
In practica lucrurile nu erau chiar atât de simple: poate ca o pânză de păianjen ar fi o imagine mai pertinenta, pentru ca Europa Occidentala era acoperita de o rețea complicata de supuneri si loialitați, un singur om datorând credință mai multor seniori. Uneori acest lucru ducea la loialități împărțite: în 1101, contele Flandra a devenit vasalul lui Henric I al Angliei, promițându-i să-l slujească în toate conflictele cu excepția celor in care era implicat regele Franței, celălalt suzeran al sau.

In Anglia, feudalismul s-a stins la sfârșitul Evului Mediu, dar a supraviețuit in alte părți. In Franța si Austria a fost abolit in sec. XVIII si in Rusia in 1861. Sistemul feudal japonez cu samuraii lui, echivalentul cavalerilor din Apus, a supraviețuit pana in 1868, când a fost eradicat de noul împărat Meiji. De atunci, termenul a fost aplicat altor societăți neeuropene, considerate ca trec printr-o “etapa feudala” din istoria lor.

http://Adi Intrebare

Sursa orientativa: Reader’s Digest