Povestea „ Insula de Zgura ” este adevarata, scrisa de o doamna care a trait aceste intamplari in copilarie. Dupa ” cumpovestim ” in articolul anterior, in cele ce urmeaza o sa intram in lumea Insula de Zgura episodul 2.

Eram copii de varste diferite, dar apropiate, unii mergeam la scoala, altii la gradinita. Cladirea scolii si a gradinitei era la o distanta de circa 4 km. O parte a drumului catre scoala trecea paralel cu linia ferata a CFR. Ne-am invatat sa ne purtam de grija unul altuia, sa nu se intample vreo nenorocire. Chiar daca locuiam in acele conditii, erau printre noi copii carora le placea sa invete si aveau rezultate pe masura. Nu stiu sa fi fost unul dintre noi care sa nu fi terminat 8 clase sau sa fi repetat vreun an. Imi amintesc de vacantele pe care le asteptam cu nerabdare, dar pe care le petreceam la bunici, trei luni nu ne intalneam, majoritatea aveam bunici la tara unde parintii ne duceau, pentru aerul curat de la sat. Pentru noi era ceva greu de suportat, viata la tara era aspra, cu responsabilitati, trebuia sa ne ajutam bunicii cu ceea ce puteam pentru varsta noastra. Timpul trecea mai greu, dar venea si ziua cand parintii veneau dupa noi. Imi placeau pregatirile de dinaintea inceperii anului scolar.
Ne cumparau uniforme scolare si rechizite, caiete pe care le inveleam in hartie albastra, le puneam etichete cu numele si materia. Nu toate familile aveau acea armonie in casa. Erau copii care sufereau din cauza neintelegerilor intre parinti. Majoritatea tatilor consumau bauturi acoolice; -in urma acestor obiceiuri se iscau certuri si scandaluri, cu pedepsirea copiilor prin bataie. Muti dintre noi am ramas cu urmari psihice. Din toti copii care am crescut pe ” Insula de Zgura ” – sun doar 2 care au studii superioare, restul am ramas cu scoli profesionale sau licee. Din cauza gazelor care se emanau de la zgura aceea de fier, muti s-au imbolnavit de plamani, ulcer gastric si duodenal fiind fatale la maturitate. Timpul trecea, fetele au inceput sa aiba anumite forme, se transformau incet in domnisoare, lucru pentru care mamicile se temeau fiind un loc cu multi barbati care aveau priviri curioase, iscoditoare, cu pofte trupesi fata de fragilele fete.
Era printre noi o fata mai dezvoltata, se numea Silvana, dornica de viata, avea 13 ani si ne povestea dorintele ei. Se lasa ademenita de barbati mai varsnici. In zadar o certau parintii, o tineau inchisa in casa, dar ea facea tot posibilul si scapa. Nu cred ca avea viata sexuala inceputa, dar ii placea sa primeasca mici atentii, sa fie in atentia celor din jur. In final parintii au casatorit-o cu un barbat, care o iubea sincer, avea tot ce-i trebuia. Ii placeau dulciurile, era un copil, lucru pe care sotul l-a respectat, fiind grijuliu cu ea; -din cate se auzea barbatul nu s-a atins de ea, ii era mila, o credea prea tanara pentru sex. Silvana nu a mai suportat si s-a intors la parinti, motivand ca ea s-a maritat sa aiba barbat nu un ” bunic „. Noi am acceptat-o din nou in mijlocul nostru si ne-am continuat jocurile alaturi de ea. Era o fire libertina, se razvratea pentru tot ceea ce nu era pe placul ei, mofturoasa; -a plecat intr-un alt oras pentru a urma cursurile unei scoli profesionale.


Nu mai stiu de ea nimic, doar ca e necasatorita, nu a mai fost alaturi de un alt barbat si nu are copii. Din cate am auzit este iarasi in orasul natal, dar nu cred ca as mai recunoaste-o, au trecut muti ani de cand a plecat de pe ” Insula de Zgura „.
Aici se incheie povestea Insula de Zgura, cred ca este neterminata, deoarece scrierile se opresc aici.

http://Adi Intrebare