Fascismul a fost ideologia si regimul politic impuse in Italia in anii ’20 de către dictatorul de dreapta Benito Mussolini. Devotat cauzei reînnoirii naționale, avea sa fie adoptat mai târziu sub o forma mai radicala de Germania hitlerista.

Termenul “fascist” evoca imaginea unei persoane intoleranta, fanatice și violente. Cu toate acestea, cei care in Italia, in 1919, își spuneau fasciști, erau idealiști, convinși ca aveau misiunea de a elibera Italia de relele care, potrivit lor, ii subminau măreția si de a o transforma într-o tara a productivității, dreptății, bucuriei si eroismului.

Oficialitățile italiene fasciste sunt întărite fizic cu ajutorul gimnasticii in Foro Mussolini din Roma.

Fascismul si-a luat numele de la cuvântul latin fascia (mănunchi de nuiele legat cu o curea in jurul unei securi, purtat de lictorii care însoțeau pe unii magistrați), simbolizând atributul autorității in Roma antica. In Italia, in 1919, desemna lupta unor fasci de combattimento (“grupuri de lupta”) pentru instaurarea unei noi ordini politice si sociale, pentru ieșirea din haosul ce a urmat Primului Război Mondial.
Împlinirea unui vis. In calitate de conducător intre 1925 si 1943, Mussolini a impus regimul partidului unic in stat si a introdus reforme instituționale radicale. Visul “fascizării” societății s-a dovedit imposibil de realizat. Era relativ ușor sa suprimi partidele de opoziție, dar încercările de a transforma in idolatrii ai statului si ai conducătorului lui a avut un impact slab.
Tot astfel, pretenția de a fi clădit o economie solida si o armată puternica a fost mai curând retorica de cat reala.
In anii ’30, Mussolini s-a angajat într-o politica de expansiune teritoriala. A transformat Etiopia in colonie si s-a aliat cu Al Treilea Reich. Aceasta “Axa” creata cu Hitler s-a dovedit fatala regimului sau: când soarta celui de-Al Doilea Război Mondial s-a întors împotriva puterilor Axei, forțele armate ale Italiei s-au dovedit incapabile. In aprilie 1945, Mussolini a fost împuscat de către partizani.

Termenul “fascist” a ajuns sa se refere si la alte mișcări naționaliste de dreapta. Cel mai distructiv dintre cele care au pus mana pe putere a fost nazismul in Germania, care a încercat sa distrugă socialismul marxist pentru a inaugura o “noua ordine”, bazata pe o comunitate naționalistă puternica.

Adolf Hitler se pregătește sa se adreseze unei adunări de Sturmabteilung, “trupe de asalt” in cămăși cafenii, la Dortmund, in 1938.

Printre obiectivele lui Hitler se număra si anularea aranjamentelor de pace umilitoare impuse Germaniei după Primul Război Mondial; integrarea etnicilor germani in interiorul unor noi frontiere naționale; acapararea unui imperiu colonial in Polonia si Rusia de vest; crearea unei Germanii populare doar cu oameni “puri” din punct de vedere cultural si biologic.
Reconstruirea nazista a Germaniei implica purtarea unui război împotriva “inamicilor interni”. Acestea ii includeau pe evrei, țigani, comuniști, homosexuali, persoanele cu deficiente fizice sau mentale, si pe oricine avea curajul sa opună rezistenta. In 1939, politica externa a Germaniei era îndreptată si împotriva dușmanilor externi. Pentru a purta aceste doua războaie, cel de-al Treilea Reich era hotărât sa recurgă fără nici o ezitare la forța armatelor, sociologie, propaganda, teroare statala, persecuții, asasinate, provocând suferințe la o scara uriașă, de neconceput. Măcelului i s-a pus capăt doar prin victoria Aliaților in 1945.

http://Adi Intrebare

Sursa orientativa: Reader’s Digest