La mai puțin de 25 de ani după ce rachetele V-2 terorizau Londra, americanii au dezvoltat tehnologia germana ajungând sa trimită un om pe Luna. Deși era “un pas uriaș pentru omenire”, acesta s-a dovedit un start fals in explorarea spațiului.

In anii ’50 ai sec. XX existau si motivația, si mijloacele de a trimite oameni in spațiu. Motivația era rivalitatea dintre USA si Uniunea Sovietica in cadrul Războiului Rece; mijloacele – rachetele create de inamicul lor comun, Germania nazista, in cursul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Uniunea Sovietica a câștigat cursa, trimițându-l pe Iuri Gagarin (1943 – 1968; imagine alăturata) in spațiul cosmic la 12 aprilie 1961. Dar SUA s-a revanșat, debarcând pentru prima data oameni pe Luna.
Originile călătoriei in spațiu se afla in Rusia prerevoluționară. Konstantin Tiolkovski, un învățător născut in 1857, a fost primul care a înțeles ca singura forma de propulsie posibila in spațiul vid este racheta si ca pentru a scăpa de atracția gravitațională a Pământului vor fi necesare mai multe trepte, fiecare dintre acestea fiind abandonata după consumarea combustibilului pentru reducerea greutății totale. Tiolkovski a propus o racheta propulsata prin amestecarea si aprinderea a două componente lichide. Acest lucru a fost realizat pentru prima data in anii ’20 de americanul Robert Goddard; dar dovada ca zborul orbital este posibil a fost furnizata de proiectilul german V-2, alimentat cu oxigen si alcool si lansat împotriva Londrei si Anversului in ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial. V-2, proiectat de Wernher von Braun, a atins altitudinea de 80 km, limita spațiului cosmic.

După război, SUA si Uniunea Sovietica au profitat de experienta germanilor si si-au proiectat propriile derivate din V-2. In 1953 inginerul sovietic de rachete Serghei KOrolev proiectase prima racheta balistica intercontinentala (ICBM), SS-6, având o putere de 20 de ori mai mare decât V-2. Aceasta a zburat in august 1957, cu 4 luni înainte de Atlas, prima ICBM americana.

Neil Armstrong (stânga), comandantul navei Apollo 11, împreuna cu membrii echipajului Michael Collins si Edwin “Buzz” Aldrin.

Sesizând posibilitatea unei lovituri propagandistice, conducătorul sovietic Nikita Hrusciov i-a ordonat lui Korolev sa lanseze un satelit fără echipaj, Sputnik. Succesul acestuia, la 4 octombrie 1957, a mobilizat SUA într-o cursa pentru trimiterea primului om in spațiul cosmic. Datorita puternicelor rachete purtătoare ale lui Korolev, sovieticii au triumfat. Iuri Gagarin a făcut un singur ocol al Pământului cu nava Vostok 1 si la aterizare era un erou mondial. De fapt, el nu avusese nimic de făcut: întregul zbor fusese controlat de inginerii de la sol.
UMPLEREA VIDULUI RACHETELOR. John F. Kennedy – care câștigase președenția americana in parte si datorita afirmației ca intre Uniunea Sovietica si SUA exista un “vid al rachetelor” – a reacționat in mai 1961 stabilind ca obiectiv debarcarea unui american pe Luna “înainte de sfârșitul deceniului”. In acest scop a fost inițiat unul dintre cele mai complexe programe abordate in timp de pace. La început, nimeni nu știa nici măcar cum s-ar putea realiza obiectivul. Dar, după 8 ani, misiunea Apollo 11 a decurs ireproșabil si, la 20 iulie 1969, Neil Armstrong a fost primul om care a pus piciorul pe Luna.

Naveta spatiala americana reutilizabila si-a făcut zborul de debut in 1982.

Nimic nu a mai egalat de atunci dramatismul misiunilor lunare. Uniunea Sovietica s-a concentrat asupra stațiilor spatiale locuite, ca Saliut si Mir, in timp ce SUA a dezvoltat nava spatiala, o nava reutilizabila prin care intenționa reducerea costurilor călătoriei in spațiu. Dar imensul succes al misiunilor fără echipaj – atât sondele pentru explorarea cosmosului îndepărtat, cat si sateliții pentru comunicații, navigație si observare – a arătat clar ca, pentru majoritatea scopurilor, misiunile cu echipaj sunt un lux inutil. Sfârșitul Războiului Rece a îndepărtat in mare parte motivația politica. Zborul in spațiu cosmic al echipajelor umane, deși este un triumf al tehnicii, rămâne o întreprindere costisitoare fără perspective imediate de rentabilitate economica.

http://Adi Intrebare

Sursa orientativa: Reader’s Digest