Cutremurele, ca si activitatea vulcanica, sunt o manifestare importanta a deplasării plăcilor tectonice la suprafața Pământului. Cutremurele cele mai apropiate de suprafață sunt provocate de deplasările de-a lungul faliilor — crăpături in scoarța terestră.

La 10 octombrie 1980, in Algeria, un mare cutremur (7,2 grade pe scara Richter) a distrus împrejurimile orașului, El-Asnam (azi Chlef), care mai fusese distrus in 1954. In sol au apărut multe crăpături si spărturi, inclusiv un escarpament lung de 40 de kilometri, încă vizibil. Acesta fragmentează topografia într-o maniera foarte regulata, trecând peste dealuri si albii de râuri si având intre 50 de centimetri înălțime in sud-vest si aproape 5 metri in nord-est. Este manifestarea de la suprafața a faliei care a produs seismele.

Diferite tipuri de falie. Falie normala (stânga); Falie inversa, sau șariaj (centru); Falie orizontala, sau decroșare (dreapta).

Cutremurele constituie pentru geologi o ocazie de a observa modificările bruște ale suprafeței terestre si in mod special cum apar faliile si cutele — care in mod normal pot fi studiate de-abia după milioane de ani de la formarea lor.
Scoarța se crapă. Un cutremur, care se propaga in toate direcțiile, se produce adeseori acolo unde apare o deplasare brusca de-a lungul uneia dintre marile fracturi din crusta Pământului. Când plăcile tectonice se deplasează, rocile care le formează sunt supuse unor forte si reacționează diferit, in funcție de adâncime. In partea superioara a crustei, acolo unde temperaturile nu sunt prea înalte, rocile expuse unor forte excesive se sparg, in timp ce mai in adâncime ele devin plastice si sunt deformate într-un proces continuu.
Frecvent, mișcarea începe la adâncimi intre 10 si 20 de kilometri. Daca este slaba, de ordinul a 10 centimetri, ea nu ajunge la suprafața, dar generează mici unde seismice si este clasificata drept cutremur de mica intensitate (gradul 5 — 5,5 pe scara Richter). Dimpotrivă, o mișcare mai mare de 1 metru afectează o zona mare din planul faliei si poate să producă o deplasare topografica numita alunecare de teren, ca la El-Asnam.

Pe verticala… Deoarece forțele la care sunt supuse plăcile tectonice sunt variate, exista mai multe categorii de falii. In cazul El-Asnam, convergenta plăcilor tectonice eurasiatica si africana comprima acea parte din Maghreb. Falia implicata se numește șariaj, sau falie inversa: blocul de sus al faliei se suprapune, sau încalecă pe blocul de jos.

Alunecare verticala de teren produsa de falia apăruta in timpul cutremurului din 1980 de la El-Asnam, in Algeria.

Măsurătorile geologice au arătat ca, in acest caz particular, blocul de sus s-a ridicat cu aproape 6 metri, in timp ce secțiunea încălecată s-a scufundat 70 de centimetri la baza faliei.
Alte falii, numite normale, au un rezultat diferit — prăbușirea unuia dintre cele doua blocuri de roca. Aceste falii sunt produse de tensiunile obținute in cazurile când plăcile de crusta diverg si printre ele se număra crestele oceanice si șanțurile tectonice ca Riftul Islandez sau cel African.

…sau pe orizontala. Faliile normal si cele inverse influențează forma peisajului printr-o mișcare in sus sau in jos. Dar exista alte falii care deplasează terenul orizontal. Cea mai faimoasă este Falia San Andreas din California. Aceasta a fost cauza cutremurului de la San Francisco, din 1906. Falia a afectat o zona de peste 100 de kilometri, provocând alunecări de mai muti metri ale drumurilor, gardurilor si caselor de pe traseul ei. In 1857 afectase deja grav zona Californiei dintre San Francisco si Los Angeles. Locuitorii de acolo sunt in așteptarea “Celui Mare”, un cutremur cu intensitatea mai mare de 8.
Din măruntaiele Pământului. Nu toate cutremurele sunt rezultatul unei mișcări bruște ale scoarței. Unele sunt provocate de activitatea vulcanica, altele chiar de activitatea umana (de exemplu, căderea unui plafon, când se prăbușesc galeriile din mine). Dar acestea au o contribuție neînsemnată. Cam 95 la suta dintre cutremure se datorează fenomenelor de subducție produse la adâncime, unde plăcile înclinate trebuie sa suporte forțele enorme rezultate din frecarea cu suprafețele cu care vin in contact.
Cutremurele intermediare (la adâncimi de pana la 300 de kilometri) si cele de adâncime (intre 300 si 700 de kilometri) sunt caracterizate prin magnitudini mari (8 si mai mult). Un cutremur de gradul 8 este echivalentul a aproape 1000 de cutremure de gradul 6.

Exemple sunt cel din Chile din 1960 si din Alaska in 1964, ambele de peste 9 grade. Din fericire, epicentrele acestora fiind departe de suprafața, impactul lor a fost atenuat.
Se crede ca cele mai adânci cutremure nu sunt cauzate de subducție. Se considera ca modificările mineralogice ale rocilor mantiei au ca rezultat modificări de volum, care ar putea declanșa cutremure.

http://Adi Intrebare

Sursa orientativa: Reader’s Digest