Imaginati-va materia ca pe o masa unica, toata lumina fiind concentrata intr-o singura sursa. Imaginati-va o lume cu mai multe dimensiuni decat cele trei la care este limitat mediul nostru. Poate ca asa era Universul inainte de Big Bang, dar poate ca materia si lumina nici macar nu existau. Universul asa cum il intelegem noi s-a nascut dintr-un punct initial unic, a inceput sa se extinda si s-a format lent. In decurs de 15 miliarde de ani, el a creat vaste campuri de galaxii populate cu sute de miliarde de stele si planete. De la inceputul secolului XX, oamenii de stiinta pun cap la cap fragmentele istoriei acestor 15 miliarde de ani. Dar este o sarcina imensa. Si, de la primele observatii ale lui Edwin Hubble pana la cele mai recente misiuni spatiale, de-abia am inceput sa ne intelegem Universul.

DEZVALUIREA ANOMALIILOR 1929. Astronomul american Edwin Hubble descopera un aspect surprinzator. Analizand lumina provenita de la stele, a observat deplasarea culorii luminii spre capatul rosu al spectrului. Aceasta inseamna ca lungimile de unda ale luminii deveneau mai mari, ca si cum ar fi fost emise de un obiect care se indeparteaza de punctul de observatie. Hubble si-a dat seama ca exista o legatura intre aceasta discrepanta si viteza cu care galaxiile nu se indeparteaza de noi, ci distantele dintre ele se maresc. Cu alte cuvinte universul de dilata. In 1965 americanii Penzias si Wilson descopera in spatiu semnalele radio cu microunde care sunt uniforme: in orice moment ar fi detectate, acestea cu aceeasi intensitate. Ele n-ar putea sa provina de la un singur obiect, deoarece sunt peste tot aceleasi. Acest lucru a  demonstrat existenta unui fond cosmic de microunde, ramas din vremea primei aparitii a luminii in Universul timpuriu. Astazi, ramasitele fosilizate ale acestei radiatii pot fi detectate (asa cum se poate vedea in imaginea de mai jos, luata din satelitul Cobe in 1993 si prezentand portiunea de cer observabila de pe Pamant).

SI LUMINA SE FACU. La inceputul timpurilor a existat un moment de mare caldura si densitate, numit Big Bang (marea explozie). Particulele aflate permanent in interactiune au format un mediu continand cuarcuri, fotoni, neutroni si electroni. In decursul primelor 3 minute de dupa Big Bang, aceste particule s-au combinat continuu, iar din cuarcuri s-au nascut protoni si neutroni. Cand temperatura a inceput sa scada, acesti protoni si neutroni s-au combinat formand primele nuclee. S-au sintetizat atomii celor mai usoare elemente, in special hidrogen si heliu. Astfel a fost asezat fundamentul Universului. Densitatea intregului mediu era atat de mare, incat cantitati gigantice de fotoni erau blocate de electroni si incapabile sa se raspandeasca, iar Universul era opac si lipsit de lumina. 300 000 de ani mai tarziu, materia a devenit neutra electric, densitatea ei a scazut, iar fotonii s-au putut deplasa si s-au propagat: a aparut lumina. Aceeasi fotoni, raspanditi difuz in tot spatiul in expansiune, formeaza astazi fondul cosmic de microunde, numit si radiata “fosila”.
IN CAUTAREA MATERIEI PIERDUTE. Dupa Big Bang, expansiunea a continuat timp de 1 miliard de ani. Dupa separarea materie de energie, Universul s-a construit treptat din hidrogen (90 la suta din materie) si heliu (10 la suta). In timp, au aparut regiuni ceva mai putin dense. Acestea au dat nastere precursoarelor galaxiilor. Sub influenta fortelor gravitationale, construirea materiei se terminase. Acest fenomen a franat expansiunea universului. Dar pentru a realiza Universul asa cum este astazi trebuie sa fi existat mult mai multa materie decat cea cunoscuta. Nu o putem detecta, de aceea o numim materie intunecata. Dar cata materie intunecata exista? S-au emis numeroase teorii, inclusiv cele care presupun existenta structurilor numite antiparticule, neutrini si neutralini. Poate ca materia intunecata ascunde structurile denumite prin acronime amuzante (in limba engleza) ca MACHIO (“obiecte astronautice masive cu halo compact”), sau chiar stele “avortate” sau moarte. Raspunsul poate sa apara prin combinarea studiului infinitului mic cu al celui mare.

BIG BANG, BIG CRUNCH (MAREA EXPLOZIE, MARELE COLAPS)… Poate ca Universul are un ritm asemanator unui puls gigantic. Sau poate ca este inca si va fi intotdeauna in expansiune. Totul depinde de densitatea materiei. O densitate prea mare ar insemna prea multa gravitatie. Iar prea multa gravitatie ar insemna reversul expansiunii: galaxiile atrase de fortele gravitationale ar intra in coliziune. Aceasta este teoria lui Big Crunch. Dar, daca valoarea gravitatiei ar fi mai mica decat o anumita valoare critica, Universul si-ar continua expansiunea pana cand contactul dintre galaxii s-ar pierde si toate stelele ar muri. Unii cercetatori sustin ipoteza ca Universul pulseaza trecand alternativ prin expansiune (Big Bang) si contractie (Big Crunch). Oare Big Bangul nostru a urmat dupa un Big Crunch? Mai este mult pana la aflarea raspunsului la aceasta intrebare.

http://Adi Intrebare

Sursa orientativa: Reader’s Digest