Dupa ce autorii greci si latini stabilesc ca „dacii au aceeasi limba cu getii”, termenul este extins asupra intregului spatiu carpato-dunarean, locuit atat de geti, cat si de daci. Atunci cand incep ciocnirile dintre Roma si lumea geto-daca, cand Burebista si, in deosebi, Decebal pun bazele unui puternic regat in aceasta regiune, denumirea de Dacia patrunde in constiinta lumii politice romane atat de solid, incat dupa victoria asupra lui Decebal, imparatul Traian va da numele de Dacia noii provincii constituite pe ruinele vechiului regat dac.

Iar apartenenta, timp de aproape doua secole, a provinciei Dacia la Imperiul Roman raspandeste in intreaga lume romana acest nume, legandu-l de un spatiu geografic precis si de un popor bine definit. Numele va supravietui in izvoarele istorice europene, dar si in constiinta locuitorilor acestui spatiu, mai bine de un mileniu si jumatate.

Arta Geto Daca

El ajunge sa desemneze generic in Evul Mediu si in epoca moderna toate teritoriile locuite de romani, incat domni ca Mihai Viteazul s.a., care urmaresc reunirea acestora sub unica stapanire, nu se sfiesc sa se gandeasca la intemeierea unui nou regat al Daciei sau sa apeleze la titulatura de Restitutor  Daciae.
DACIA INAINTE DE ROMANI. Primii locuitori mentionati de izvoarele antice pe teritoriul de azi al Romaniei sunt, in regiunile dunarene, getii, iar in spatiul carpatic, dacii. Ei apartin aceluias mare neam al tracilor, care a populat catre 2000 i.Cr. Peninsula Balcanica, reperezentand ramura lui nordica, distincta, cu o istorie proprie in intreg mileniul I i.Cr. Daca tracii balcanici sunt mentionati in poemele homerice, ca „aliati ai troienilor”, cei nordici isi datoreaza prima mentiune in istorie lui Herodot. Relatand expeditia intreprinsa in 513 i.Cr. de suveranul Imperiului Persan, Draius I, impotriva scitilor nord-pontici, acesta noteaza ca, in drumul de la Bosfor la Dunare, singurii care s-au opus armatei persane cu puterea armatelor au fost getii.

Populatiei autohtone cu care au intrat in contact in sec. II-I i.Cr., romanii i-au dat numele de daci. Istoricii moderni au folosit pentru intreaga populatie autohtona din spatiul dintre Carpati, Dunare si Marea Neagra numele de geto-daci.

La sfarsitul sec. IV i.Cr., izvoarele consemneaza prima afirmare stralucita a geto-dacilor in istoria sud-estului european. Lisimah, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, devenit suveranul Traciei elenistice, organizeaza catre 300 i.Cr. o campanie impotriva regelui get din Campia Munteniei, Dromihete, probabil ca represalii pentru ajutorul acordat de acesta cetatilor grecesti de pe tarmul Marii Negre in frunte cu Callatis (Mangalia de astazi), revolte impotriva autoritatii sale.
Condus de Agatocle, fiul lui Lisimah, campania se incheie cu infrangerea armatei macedonene si prizonieratul comandantului ei, pe care Dromihete il va elibera ulterior. Opta ani mai tarziu, Lisimah conduce personal noua ofensiva in tinuturile de la nord de Dunare, dar si el este infrant si facut prizonier de regele get. Un alt moment de glorie al geto-dacilor il constituie domnia lui Burebista (70-44 i.Cr.), care pune bazele unui puternic regat devenind, in urma victoriilor repurtate asupra popoarelor vecine, „stapanul tinuturilor de dincolo si de dincoace de Dunare” si totodata „cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia”, cum consemneaza inscriptiile din timpul sau. El indrazneste sa-l infrunte pe Caesar, propunandu-i rivalului acestuia, Pompei, o alianta impotriva cuceritorului Galliei.
In sec. I d.Cr. frontiera Imperiului Roman este fixata, dupa inglobarea Dobrogei, pe cursul inferior al Dunarii, Dacia devenind vecina si totodata principala tinta a expansiunii romane. Confruntare directa dintre Roma si Dacia debuteaza la sfarsitul domniei imparatului Nero, cand dacii ataca provinciile romane de la sud de Dunare. Ea continua sub Domitian, constrans de atacurile dacilor sa se deplaseze personal pe frontul din Moesia pentru a organiza apararea impotriva raidurilor tot mai incisive ale acestora. Apogeul neindioelnic al puterii dacilor il reprezinta domnia lui Decebal (87-106), care transforma Dacia intr-un redutabil adversar al Romei.

Timp de peste doua decenii confruntarea cu statul dac va constitui principalul obiectiv al politicii externe a Imperiului Roman, ajuns acum la apogeul expansiunii sale. Imparatul Traian va fi nevoit sa concentreze toate resursele militare ale celui mai puternic imperiu al Antichitatii pentru ca, dupa doua razboaie crancene, sa-l infranga pe Decebal si sa transforme cea mai mare parte a regatului sau in provincie romana in anul 106 d. Cr. In afara hotarelor noii provincii, numita tot Dacia, dupa cum si noua capitala preia numele capitalei lui Decebal, Sarmizegetusa, continua sa traiasca triburi ale dacilor liberi, dintre care se vor remarca in urmatoarele trei secole, in confruntarile cu armatele romane, costobocii si carpii.

http://Adi Intrebare

Sursa orientativa: Reader’s Digest