Un produs secundar al Soarelui, tânărul Pământ era o planetă în fierbere, producând aburi care au creat atmosfera fără de care viata nu ar fi putut apărea.

La început a existat un nor de hidrogen, heliu și grăunte minuscule de materie, care s-au condensat treptat și au dat naștere Soarelui. Restul norului (mai puțin 1 la sută) a fost atras într-un dans barbar cu aceasta stea tânăra și s-a aplatizat rapid, formând un disc numit nebuloasă solară. Acolo s-au format cele 9 planete, una dintre ele fiind Pământul. Se întâmpla acum 4,55 miliarde de ani.

Meteoriții sunt fragmente de rocă sau metal din spațiu care au lovit Pământul și au supraviețuit intrării în atmosferă.

Ultima fază a fost caracterizată prin creșterea embrionilor. Acestea s-au mărit treptat (de la 1000 la 2000 de kilometri în diametru), masa lor crescând și odată cu ea și forța lor de atracție. Atunci a putut să „înghită” planetoizii care treceau prin sfera lor de influentă, până când au devenit planete. Ultimele două faze trebuie să fi durat circa 100 de milioane de ani.
O naștere turbulentă. In nebuloasă se producea o transformare totală. Este greu de înțeles exact cum din elementele simple pe care le conținea au putut să apară planetele cunoscute astăzi. S-au format, într-un fel de primă încercare, mari protoplanete gazoase având un nucleu central solid? S-au aglomerat particulele din ce în ce mai mari din praful prezent în nebuloasă? In anii ’70, astronomul rus Viktor Safronov a emis teoria formarii planetelor în 3 stadii. In faza inițiala, destul de scurta (circa 1000 de ani), din praful nebuloasei s-au format numeroși planetoizi, adică planete în formare, cu diametre între 1 si 5 kilometri. Această mică lume trebuia să fi fost foarte turbulentă, iar ciocnirile în interiorul său foarte frecvente. Într-o fază intermediară, datorită ciocnirilor dintre ele și fenomenului de atracție — ca ghemotoacele de praf care se formează când măturăm și descoperim că praful se aglomerează — planetoizii s-au dezvoltat formând „embrionii” de planete.

Miranda, satelit al lui Saturn, ilustrează procesul de acreție (fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materie din spațiul cosmic), evidențiat de suprafața sa neregulată.

Fără îndoială, această substanță a contribuit ulterior la apariția vieții în oceane, care la rândul ei să joace un rol important în transformarea atmosferei.

Tinerețe furtunoasă. Pământul primitiv avea puține lucruri în comun cu planeta albastra care îi umple de uimire pe astronauții aflați în spațiul cosmic. Bombardat constant de planetoizii aflați într-o violentă mișcare la întâmplare, avea temperatura ambientală de 2000 de grade C, datorită în parte acestui bombardament, în parte propriei contractări și în parte radioactivității naturale a elementelor din care era format.
In această masă de magmă topită aveau loc schimburi și transfer de materie, și interiorul Pământului s-a diferențiat. Elementele cele mai grele, ca fierul, s-au concentrat în centru și au format nucleul, în timp ce elementele cele mai ușoare s-au ridicat la suprafață și au format mantaua și scoarța terestră.
De aceea, cele mai abundente elemente din compoziția Pământului — fierul, oxigenul, siliciul și magneziul — au fost distribuite într-un mod eterogen. Fierul, spre exemplu, reprezinta 35 la sută din masa Pământului, dar scoarța conține prea puțin (fierul este al patrulea element din scoarță în ordinea abundenței), fiind formată în principal din silicați.
Motor cu aburi? In perioada diferențierii elementelor de pe Pământ, foarte tânăra planetă fierbea. Căldura era atât de mare, încât elementele cele mai ușoare din roci erau evacuate sub formă de gaze. Această eliminare de gaze a creat o atmosferă inițiala, care trebuie să fi fost formată din monoxid de carbon (CO), dioxid de carbon (CO2), azot molecular (N2) și vapori de apă (H2O). Este foarte posibil ca o parte din apă să fi fost „adusă” de corpuri extraterestre, ca de exemplu comete, venite din regiuni mai îndepărtate de Soare. Cometele sunt formate în esență din gheată, care s-a topit la ciocnirea cu Pământul, dar conțin și elemente ca azotul și carbonul.
In această atmosferă, dioxidul de carbon gazos (care a fost degajat și la apogeul fazei de activitate vulcanică) trebuie să fi fost de departe preponderent. Așa ar fi și astăzi, cum este pe planetele Venus și Marte, daca în decursul timpului n-ar fi fost dezvoltat și precipitat pe fundul oceanelor terestre sub formă de carbonat de calciu.

APA, AER … VIATA! Descoperirea începuturilor vieții este o mare aventură, care i-a captivat pe oameni de multă vreme. Însă nu știm cum a apărut viata, dar au fost propuse diverse ipoteze. Nu încape îndoială că primele molecule au apărut în oceane. Eliberarea în consecința a oxigenului molecular în atmosferă (unde fusese până atunci absent) a fost stadiul decisiv pentru continuarea existentei vieții. Disocierea oxigenului de către radiația solară a dus la formarea unui strat de ozon capabil să absoarbă radiația ultravioletă, radiație care ar fi distrus moleculele organice, în particular ADN-ul, și ar fi împiedicat astfel dezvoltarea pe suprafața Pământului a oricărei forme de viată.

http://Adi Intrebare

Sursa orientativa: Reader’s Digest